TP-LINK lansează primul router cu ecran tactil din România, Touch P5.

TP-LINK, lider mondial şi local pe segmentul routerelor wireless, lansează în România Touch P5, primul router wireless cu ecran tactil, care permite instalarea în doar câteva minute a dispozitivului, fără a mai fi necesară utilizarea unui computer sau a oricărui alt gadget în procesul de set-up.

Astfel, toate setările și funcțiile aferente rețelei pot fi ușor accesate din interfața routerului, cu ajutorul tastaturii virtuale și a butonului home de pe ecran, pentru navigare rapidă. Utilizatorul poate crea rețele Guest, poate activa funcția Control Parental sau poate administra accesul diverselor dispozitive. Ecranul este realizat din sticlă securizată pentru a asigura rezistenţa şi durabilitatea produsului. În premieră, în categoria routerelor cu ecran tactil, ecranul TP-LINK Touch P5 se bazează pe un chipset STMicroelectronics, independent de procesorul principal. Rezultatul este o interfaţă care răspunde rapid la comenzi, fără să fie afectate vitezele de transfer sau restul funcţiilor.

Touch P5 folosește procesorul dual-core de 1GHz, care asigură conexiuni de mare viteză, stabile, ideale pentru streaming-ul de clipuri și filme în format 4K, precum și pentru a rula jocuri cu cerințe grafice ridicate, pe dispozitive multiple. Routerul Touch P5 alocă eficient banda necesară pe cele două canale de 2,4GHz (600Mbps) și 5GHz (1300Mbps), pentru a rula fără lag orice aplicație.

Având trei antene externe, routerul AC1900 Touch P5 asigură o acoperire wireless extinsă și un semnal puternic, eliminând zonele fără semnal și asigurând conectarea unei game variate de dispozitive din locuință. Tehnologia beamforming încorporată asigură direcționarea semnalului la putere maximă către acele device-uri care au nevoie de semnal, fără a risca pierderea conexiunii prin schimbarea poziției față de router.

Touch P5 dispune de patru porturi Ethernet Gigabit pentru conectarea prin fir a PC-urilor, televizoarelor smart și consolelor de joc, dar și de două porturi USB, din care unul 3.0, pentru partajarea de 10 ori mai rapidă a datelor comparativ cu standardul USB 2.0.

Designul modern, cu linii curbate, permite amplasarea routerului oriunde în locuință, montat pe perete, sau în bibliotecă.

Routerul va fi disponibil în oferta magazinelor de specialitate la preţul recomandat de vânzare de 799 de lei.


Poate te intereseaza si