Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

Primii pași către un iOS 8 sigur

Potrivit celor de la Apple, în această seară, aproape de orele 20:00, va avea loc lansarea oficială a lui iOS 8.

iOS 8 e versiunea care aduce cele mai multe noutăți atât pentru dezvoltatori, dar și pentru toți ceilalți.
Suntem convinși că sunteți nerăbdători să vă instalați pe device-urile Apple din dotare cel mai nou sistem de operare Apple – iOS 8.

Probabil că v-ați întrebat cu ce vine nou iOS 8 spre deosebire de iOS 7 iar răspunsul la intrebare ar fi că deși nu vor exista schimbări majore, vizibile așa cum a fost atunci când s-a lansat actualul iOS, design-ul va fi altul, mesajele vor avea funcții noi, tastatura va fi mai deșteaptă și mai personală, restul schimbărilor le puteți citi în articolul trecut.
Este important să nu vă lăsați compleșiți de emoția lansării și să vă faceți update-ul imediat fără să nu fi citit inainte despre el și să pierdeți tot din iPhone.
De ce e iOS 8 cel mai avansat sistem de operare mobil din lume?
Fiindcă acum poți să vezi (și să editezi și să organizezi) pe toate dispozitivele tale orice poză. Și să-ți faci auzită vocea într‑un mesaj text. Iar aplicațiile de sănătate și fitness comunică acum între ele, cu antrenorul sau chiar cu doctorul.
Vom avea noi opțiuni pentru tastatură și mai multe modalități de a da share. Și vei putea utiliza iCloud și Touch ID vor căpăta și alte funcții importante, altele decât cele de până acum.

Compatibilitatea
– iPhone 4S;
– iPhone 5;
– iPhone 5C;
– iPhone 5S;
– iPhone 6;
– iPhone 6 Plus;
– iPad Mini;
– iPad Mini cu Ecran Retina;
– iPad 2;
– iPad 3;
– iPad 4;
– iPad Air
– Apple TV 3G;
– iPod Touch 5G.

Back up & Update
Pentru tot cei care aveți modelul de telefon compatibil cu iOS 8, totul este foarte simplu. Nu vă rămâne decât să faceți back up cu iTunes sau iCloud iar datele de pe telefon sunt salvate.
Dacă alegeți să faceți backup cu iCloud este foarte important să aveți o conexiune Wi-Fi.

Pentru a vă salva datele de pe telefon cu ajutorul lui iTunes trebuie să vă asigurați că aveți spațiu suficient pe laptop pentru a salva toate datele.
După ce ați făcut backup puteți folosi butonul Update din iTunes, fără ca datele voastre să fie pierdute. Diferența dintre restore și backup este aceea că o dată ce ați apăsat pe restore toate datele vor fi șterse, pe când Update-ul instalează doar noua versiune a sistemului de operare, păstrând totul intact, exceptând jailbreak-ul și aplicațiile piratate.
Back up & Update pentru jailbreak
Momentan nu știm când va putea fi instalat iOS 8 și pentru cei care au jailbreak. Cel mai indicat ar fi să rămâneți in continuare cu iOS 7.

Exit mobile version