Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

Kingston Digital a lansat IronKey VP50, un stick USB cu criptare hardware

Kingston Digital Europe Co LLP, filiala de memorii flash a Kingston Technology Company, Inc., lider mondial în memorii și soluții tehnologice, a anunțat astăzi lansarea celui mai recent stick USB cu criptare hardware AES pe 256bit în modul XTS, dar și cu certificare FIPS 197.

Kingston IronKey Vault Privacy 50 (VP50) suportă Admin, Utilizator și dispune de One-Time Recovery Password cu moduri Complex sau Passphrase. Această opțiune cu mai multe parole îmbunătățește procesul de recuperare al accesului la date atunci când una dintre parole este uitată.

În timp ce modul tradițional Complex permite parole de la 6 până la 16 caractere folosind 3 din 4 seturi de caractere, noul mod Passphrase oferă utilizatorilor posibilitatea de a avea ca parolă un PIN numeric, o propoziție, o listă de cuvinte sau chiar versuri ce au de la 10 la 64 de caractere. Pentru a ajuta la introducerea parolei şi pentru a reduce încercările eșuate de conectare, simbolul “eye” poate fi activat pentru a afișa parola introdusă.

Administratorul poate activa un cont de utilizator și o parolă de recuperare unică sau poate reseta parola de utilizator pentru a restabili accesul la date. În plus, VP50 este sigur la atacurile Brute Force, folosind One Time Recovery atunci când parola este introdusă greșit de 10 ori la rând sau folosind Crypto Erase când parola de admin este introdusă greșit de 10 ori la rând.

VP50 poate oferi protecţie împotriva potențialelor programe malware sau al sistemelor nesigure, prin setarea Read Only atât de către admin cât și de utilizator. În plus, tastatura virtuală încorporată protejează parolele de keylogger sau screenlogger. Organizațiile pot personaliza și configura VP50 cu un Product ID (PID) pentru integrarea cu software-ul standard de Endpoint Management, îndeplinind astfel cerințele corporate de IT și securitate cibernetică prin programul de personalizare Kingston.

Întreprinderile mici și mijlocii pot profita de rolul opţiuni de admin pentru a-și gestiona unitățile. De exemplu această opţiune este utilă pentru a configura sau reseta parolele de utilizator sau pentru a recupera accesul la date de pe unitățile blocate și pentru a respecta legile și reglementările atunci când sunt necesare investigații criminalistice. VP50 este o unitate de stocare cu criptare sub controlul fizic al utilizatorului, ceea ce îl face superior utilizării internetului și serviciilor de cloud pentru a proteja datele importante.

Vault Privacy 50 se alătură celorlalte produse din seria Kingston IronKey drept o unitate USB premium capabilă să ofere o securitate a datelor de nivel business” a declarat Oscar Escayola, EMEA Flash Business Manager Kingston. “Am adăugat unele dintre cele mai solicitate funcții de către clienții noștri, cum ar fi noua opțiune multi password și noul mod Passphrase, nu doar pentru a proteja datele 100% ci şi pentru a face unitatea mai ușor de utilizat.”

Kingston IronKey Vault Privacy 50 este disponibil în capacități de la 8GB la 256GB, are garanție de 5 ani și asistență tehnică gratuită.

Pentru mai multe informații vizitați kingston.com.

Exit mobile version