Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

Harta României în cărți citite: ce volume au ales românii pe Libris în 2021

Libris

Libris Harta Romaniei in Carti Citite

Libris, librarie online de referință pe piața din Romania, a vândut în 2021 aproape 2,4 milioane de volume. Mai mult de jumătate de milion de volume au fost comandate din București și Ilfov, unde media comenzilor a fost de 101 lei, la fel ca cea înregistrată la nivel național. Printre cele mai vândute cărți s-au numărat bestsellere internaționale precum Când corpul spune nu (Gabor Mate), Vindecarea copilului interior (Stephanie Stahl) sau Arta Manipulării (Kevin Dutton), dar și volume pentru copii, precum 500 de adevăruri uimitoare și amuzante, Dumbrava minunată (Mihail Sadoveanu) sau Recreația Mare (Mircea Santimbreanu).

Și anul acesta, topul celor mai vânduți autori pe Libris este condus de un scriitor român – Ioana Chicet-Macoveiciuc, urmată de psihiatrul american Irvin D. Yalom.

Cele mai multe comenzi de carte pe cap de locuitor s-au făcut în 2021 din București, Ilfov, Brașov, iar la polul opus se află județele Covasna și Teleorman, arată datele Libris. Zona București-Ilfov conduce la numărul de volume comandate, cu peste 20% dintre comenzile plasate la nivelul anului. Media națională a comenzii înregistrată pe Libris este de 101 lei.

Recordul de comenzi plasate de acceași persoană la nivel de an îl deține un client din București, cu 194 de comenzi, urmat de o clientă din Timișoara, cu 100 de comenzi făcute în 2021.

Timiș, Buzău și București sunt județele din care s-au plasat cele mai multe comenzi de pe dispozitive mobile, în timp ce populația cu cele mai puține achiziții pe mobile se află în Covasna și Harghita.

Top 5 cele mai active județe în privința achiziției de carte:

  1. București – 429 895 cărți vândute
  2. Brașov – 222 855 cărți vândute
  3. Cluj- 120 468 cărți vândute
  4. Ilfov – 101 519 cărți vândute
  5. Iași – 95 034 cărți vândute

Care sunt cele mai citite volume, numărul de cărți comandate, traficul de pe dispozitive mobile și date despre comenzile celor mai fideli cititori din fiecare județ pot fi consultate pe harta interactivă creată de Libris prin prelucrarea datelor* de vânzări la nivelul anului 2021, România în cărți citite, Ediția 2021. *Pentru o relevanță sporită, analiza exclude vânzările de manuale și carte școlară.

Top 5 cele mai vândute cărți pe Libris în anul 2021:

  1. 500 de adevăruri uimitoare și amuzante– titlul se regăsește în Top 5 preferințe din 33 de judete
  2. Când corpul spune nu – Gabor Mate– titlul se regăsește în Top 5 preferințe din 13 județe.
  3. Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl– titlul se regăsește în Top 5 preferințe din 18 județe.
  4. Arta manipulării – Kevin Dutton– titlul se regăsește în Top 5 preferințe din 18 județe.
  5. Recreația mare de Mircea Sântimbreanu – titlul se regăsește în Top 5 preferințe din 4 județe
Exit mobile version