Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

Începe maratonul Zilele Biz, cel mai puternic eveniment de afaceri din România

Luni începe maratonul Zilele Biz, cel mai puternic eveniment de afaceri din România.

Cel mai puternic eveniment de business din ţară, reuneşte şi în acest an, leaderi români şi străini,  CEO, GM şi profesionişti care au impus ritmul şi tendinţele din domeniul afacerilor. Participanţi din toată ţara vor fi prezenţi la Zilele Biz 2016, care se desfăşoară în perioada 14 – 18 noiembrie, la Hotel Novotel Bucureşti. Aceştia vor avea ocazia să interacţioneze şi să discute oportunităţi de business cu profesionişti din peste 200 de companii de top cunoscute la nivel global.

Evenimentul se adresează tuturor celor care doresc să dezvolte afaceri de succes, să gaseascaa soluţii optime şi să aplice strategii de business care să determine o creştere constantă.

Revista Biz a pregătit cinci zile de conferinţe, prezentări şi dezbateri pe cele mai dinamice domenii din economia românească: Antreprenoriat, Inovaţie, Management, CSR şi Media & Marketing.

Printre invitaţii ediţiei se numără: Radu Timiş, CEO Cris-Tim; Iulian Stanciu, CEO eMAG; Sergiu Mircea, Director Marketing şi Comunicare Banca Transilvania; Mihai Marcu, Preşedinte CA MedLife; Marian Gazdik, Director Startup Grind Europe; Antonio Eram, Founder & CEO Netopia; Dan Lăzărescu, Senior Manager Bosch; Bogdan Balaci, Director General Philips Lighting Europa SE; Virgil Soncutean, Director General, Allianz-Ţiriac Asigurări; Cosmin Vladimirescu, Country Manager, MasterCard; Roxana Şunică, Director Marketing, Asociaţia Recolamp; Adrian Boţan, Global Executive Creative Director, McCann Worldgroup; Anca Ungureanu, Head of Identity & Communication, UniCredit Bank; Radu Moldovan-Petruţ, Marketing Director, Pernod Ricard România; Laura Barbu, Brand & Marketing Communication Director, Vodafone, Denisa Mihai, PR & Advertising Manager România & Moldova, Avon Cosmetics si Beata Biel, Media Trainer Specialist, Google News Lab Europa Centrală si de Est.

Conferinţa Zilele Biz se adresează persoanelor de decizie din companii, antreprenorilor, managerilor inovatori, publicitarilor şi tuturor celor care doresc să-şi dezvolte afacerea şi să se conecteze la o audienţă de business de top.

Evenimentul se află la cea de-a 15-a ediţie şi va avea loc în perioada 14-18 Noiembrie, la Hotel Novotel, Bucureşti. Detalii despre speakerii prezenţi la ediţia de anul acesta şi programul evenimentului găsiţi pe www.zilelebiz.ro şi pe Facebook event.

Exit mobile version