Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

Sony Xperia XR: randări foto

Sony Xperia XR vine după o dezamăgitoare serie Xperia X și după un Xperia E5 din gama low entry, un telefon destul de bun în categoria sa.

Sony Xperia XR ce apare sub numele de cod Xperia F8331 are următoarele dimensiuni aproximative: 146,4×71,9×8,1 mm, fiind un pic mai mare decât Xperia X și Xperia X Performance. Este destul de probabil ca Sony Xperia XR să fie dotat cu un display de 5”.

Nu se știu prea multe detalii despre acest nou smartphone. Din randări putem observa că are un port USB Type C, iar camera foto principală vine cu flash dual LED. Un zvon anterior indica faptul că Sony Xperia XR ar putea realiza filmări 4K, ceea ce nici un alt smartphone nu poate face.

În ceea ce privește design-ul, Xperia XR se distanțează de familia Xperia X, având colțuri mai ascuțite. Sony va ține o conferință de presă pe 1 septembrie, la Berlin, în cadrul căreia e destul de probabil să prezinte și acest device.

Exit mobile version