Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

Clienții fideli Allview devin membrii ai CLUBULUI ALLVIEW

Clubul Allview răsplătește clienții fideli ai brandului.

Allview, brandul autohton numărul 1 de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România lansează astăzi Clubul Allview, un program de fidelizare adresat clienților companiei Visual Fan. Achiziționarea oricărui produs din magazinul online allview.ro le va aduce cumpărătorilor puncte bonus ce vor putea fi transformate în diverse beneficii.

În Clubul Allview vor intra automat clienții care au cumpărat în ultimul an de pe site-ul allview.ro produsele brandului românesc. În funcție de valoarea achiziției, clienții vor obține un număr de puncte ce le va asigura locul într-una din categoriile Silver, Gold și Platinum.

Clienții care dețin dispozitive Allview achiziționate de la magazine partenere sau persoanele interesate de tehnologia mobilă marca Allview se pot înscrie în categoria Basic a Clubului Allview.

Punctele bonus primite la cumpărarea unui produs vor fi suplimentate cu puncte acordate în fiecare an la aniversarea zilei de naștere sau cu puncte obținute prin participarea la acțiunile de marketing ale companiei.

În funcție de categoria din care fac parte, clienții pot avea parte de multiple beneficii: transport gratuit indiferent de valoarea comenzii, prioritate la comandarea de produse nou lansate și la livrarea acestora, acces la ediții limitate de accesorii sau produse, participarea la work-shop-uri gratuite sau alte servicii oferite în exclusivitate.

Punctele bonus asigura de asemenea reduceri substanțiale la noi achiziții din magazinul online allview.ro.

Toate beneficiile programului de fidelizare pot fi regasite pe site-ul allview.ro

Exit mobile version