Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

În 2016, vânzările eMAG pe segmentul wearables se vor dubla

Wearables

Piața locală a gadgeturilor smart a cunoscut în ultimii ani una dintre cele mai spectaculoase evoluții din segmentul produselor electronice. Ceasurile inteligente și brățările fitness sunt în topul preferințelor clienților, urmate de gadgeturile Smart Home, precum alarmele și senzorii cu infraroșu, yalele electromagnetice sau prizele inteligente.

În 2015, clienții eMAG au cumpărat peste 14.000 de smartwatch-uri și brățări fitness, cu 300% mai mult față de anul precedent și în valoare de peste 7,5 milioane de lei. Evoluția va continua și în 2016, când numărul acestor gadgeturi cumpărate de pe eMAG se va dubla, atingând pragul de 30.000 de unități vândute. Volumul gadgeturilor smart achiziționate de pe eMAG reprezintă aproximativ 40% din numărul de unități vândute în total în România.

Conform estimărilor eMAG referitoare la întreaga piață de wearables, în 2015 s-au vândut cumulat peste 35.000 de smartwatch-uri și brățări fitness, iar anul acesta volumul va ajunge la 75.000 de unități. Ceasurile inteligente au reprezentat 75% din total.

„Diversificarea gamei de produse și prețurile accesibile pentru publicul general sunt câteva dintre motivele care au dus la avansul accelerat al pieței de wearables la nivel local. Estimăm că, în viitorul apropiat, Apple va lansa oficial pe piața din România Apple Watch, iar acest lucru va duce cu siguranță la o creștere a vânzărilor pe întreaga categorie. Preconizăm că, în maxim 3 ani, piața locală va atinge pragul de aproximativ 200.000 unități vândute”, spune Stejara Pircan, Commercial Director Hard Lines eMAG.

Potrivit eMAG, și dezvoltarea Smart Home și Internet of Things este un factor de creștere a consumului de pe telefoanele mobile și, implicit, a cererii pe segmentul smartwatch. Interesul crescut pentru acest tip de gadgeturi influentează și piața de accesorii. În perioada imediat următoare, clienții vor beneficia de cea mai mare gamă de produse wearables, dar și de o gamă completă de accesorii pentru acestea prin intermediul eMAG și eMAG Marketplace.

Top wearables

Topul celor mai cumpărate gadgeturi smart, după valoarea comenzilor, este condus de ceasul Samsung Gear S (model Super Amoled, memorie internă de 4GB, conectivitate 3G, de culoare neagră), urmat de Samsung Galaxy Gear Fit (modelul de culoare neagră), Motorola Moto 360 (modelul de culoare gri) și de Fitbit Charge HR, (modelul de culoare neagră, cu autonomie de 5 zile).

Paradigma de consum se schimbă rapid, iar acest lucru influențează direct modul în care marii producători de hardware din industrie gândesc gamele de produse, combinând inovațiile tehnologice cu ultimele tendințe în materie de design și culori. Clienții își doresc gadgeturi care integrează mai multe funcționalități și preferă smartwatch-urile cu display rotund și design clasic și brățările fitness, care pot fi ușor și accesorii fashion”, adaugă Stejara Pircan.

În coșul de cumpărături, alături de ceasuri inteligente și brățări fitness, clienții au mai adăugat telefoane mobile, periferice PC, dar și electrocasnice mari și mici. Anul trecut, valoarea medie a achiziției pe segmentul smartwatch-uri și brățări fitness a fost de aproximativ 550 de lei.

Peste 83% dintre clienții eMAG care au achiziționat anul trecut ceasuri inteligente și brățări sunt bărbați. În ceea ce privește vârsta, 74% din ei sunt între 25 și 44 de ani. În perioada următoare, odată cu diversificarea modelelor și culorilor pentru dispozitivele purtabile, ponderea publicului feminin va crește semnificativ.

Black Friday și lunile decembrie, februarie și martie sunt perioadele de shopping cu cele mai mari vânzări de ceasuri inteligente și brățări fitness. Principalele modalități de utilizare a acestor gadgeturi sunt: sport, fashion și monitorizarea sănătății.

Dispozitive Smart Home

Dacă până acum, smart tv-urile erau produsele din categoria smart home cu cele mai multe comenzi, odată cu evoluția noilor tehnologii pentru locuințe, clienții eMAG au început să se orienteze și către alte game, de la senzori cu infraroșu, senzori de mișcare, yale electromagnetice, până la prize inteligente. La finalul acestui an, categoria gadgeturilor smart pentru casă de la eMAG va înregistra o creștere majoră.

Topul gadgeturilor smart pentru locuințe este condus de alarme și accesorii, cu 60% din totalul comenzilor înregistrate în 2015, urmate de camere de supraveghere (22%) și de senzori și module Smart Home (18%).

Publicul este preponderent masculin, iar 73% dintre ei au vârsta cuprinsă între 25 și 44 de ani. Principalele motive pentru achiziționarea acestor produse sunt siguranța și controlul de la distanță al anumitor aparate din casă.

Stejara Pircan, Commercial Director Hard Lines eMAG

Cu o experiență de peste 15 ani în retail, Stejara Pircan s-a alăturat echipei eMAG în 2014 și de atunci coordonează divizia Comercial – Hard Lines, unul dintre cele mai provocatoare departamente din companie, cu o echipă formată din 65 colegi.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și a unui master în Administrație și Management în cadrul Institutului Economic al Universității din Clermont – Ferrand, Stejara Pircan și-a început cariera în cadrul lanţului de hypermarketuri Carrefour, unde a trecut de la manager pe divizia puternică de electrocasnice mici şi mari, la  poziţia de Appliances-Electronic-IT Purchase Director. Au urmat e-Boda, producător local de electronice în cadrul căruia managerul a deținut funcția de Business Development Director și Skin Media, companie autohtonă de distribuție IT, unde Stejara a coordonat departamentul comercial din poziția de  Commercial Director.

Exit mobile version