Site icon Stiri IT si noutati din domeniul tehnologic – Mobile247

Facebook introduce publicitatea online și pe Instagram

instagram publicitate

Instagram va afișa reclame.

Dacă până acum vă petreceați mai mult timp pe Instagram decât pe Facebook deoarece nu mai suportați reclamele, ei bine, începând de mâine, 30 septembrie, Mark Zuckerberg va introduce reclamele inclusiv pe Instagram.

Timp de 2 ani reclamele pe Instagram s-au aflat în așa zisa perioadă de probă și au putut fi vizualizate decât de utilizatorii care se aflau pe teritoriul Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Germania și Franța.

La începutul lui 2015, când doar aceste țări aveau acces la platforma de advertising, o campanie putea începe de la 50.000 de dolari, potrivit unor estimări ale analiștilor din acest domeniu. Spre comparație, în 2014, costul ajungea și la un milion de dolari într-o vreme în care publicitatea pe Instagram era văzută ca un serviciu premium.

În prezent, ca platformă de advertising, Instagram funcționează pe modelul CPM (cost per mia de afișări) și se folosește, în principal, ca un instrument de branding cu creații proprii: ale brandului, ale unor parteneri etc.

Today’s, agenție de marketing online, a analizat potențialul Instagram pentru publicitatea din România.

La nivel local, Instagram are aproape 330.000 utilizatori, iar 206.000 dintre aceștia au fost activi în august 2015. În aceeași lună au fost publicate peste peste 1,7 milioane cu peste 80 de milioane de like-uri la poze. Când vine vorba de videoclipuri, românii au publicat puțin peste 72.000 și acestea au primit peste 3,3 milioane de like-uri. Cele mai populare hashtag-uri în ultima lună de vară au fost “summer”, “love” și “instagood”. Folosirea hashtag-urilor face mai ușoară popularizarea conținutului, iar Instagram, ca Twitter, se bazează mult pe acest sistem și orice campanie trebuie gândită și în funcție de acestea.

Anunțurile pe Instagram se setează din platforma Power Editor, care dispune de aceleași opțiuni de targetare ca Facebook, fiind disponibile mai multe formate: imagine, video, multi-imagine sau pentru instalări de aplicații mobile. Un detaliu suplimentar interesant este că Facebook, care a cumpărat Instagram cu un miliard de dolari în 2012, domină domeniul publicității pe mobil, 75% din veniturile sale de 3,8 miliarde de dolari venind de pe telefon.

Astfel, începând cu data de 30 septembrie 2015 vom putea vedea pe Instagram reclame video de până la 30 secunde, cu sau fără sunet, reclame prin imagini şi aşa numitele Carousel Ads, luând forma unui strat adiţional interactiv, suprapus peste pozele obişnuite. Nu vor lipsi nici opţiunile contra cost pentru creşterea reach-ului, la care clienţii premium vor putea apela pentru a trimite mesajele publicitare la cât mai mulţi utilizatori Instagram într-un timp foarte scurt.

Exit mobile version